Dumnezeu s-a nascut in exil

Primul lucru care iti sare in ochi e , evident, titlul. Nu doar pentru ca e pe prima coperta sau pentru ca e scris frumos. Ci mai ales pentru ceea ce spune: Dumnezeu s-a nascut in exil. E printre cele mai atractive titluri pe care le-am vazut. Al doilea lucru care iese in evidenta e Goncourt 1960.
Pana acum doua detalii mai mult decat suficiente pentru a incepe lecturarea cartii. O lectura placuta, impresionanta mai ales prin intelesuri.

Despre ce e vorba de fapt: poetul roman Ovidiu este exilat in vremea imparatului Augustus in cetatea dacica Tomis. Aici gaseste o lume cu totul noua, diferentele fata de viata romana fiind mai mult decat majore. Bineinteles ca toate acestea nu pot decat sa-l intristeze pe marele poet, obisnuit cu viata pe picior mare. Asta insa, la inceput doar. Incetul cu incetul, cunoaste valorile dacilor: religia, modul simplu de trai, credinta ca fericirea adevarata se afla dupa moarte. Contactul cu dacii il duce la revelatia care ii schimba conceptiile. Il descopera pe Dumnezeu in fata caruia zeii Romei isi pierd orice insemnatate!

Asta la nivelul lecturii. Privind mai profund... exilul lui Ovidiu reflecta exilul fiecarui om care in urma unei anume experiente se regaseste, isi redescopera sufletul si se apropie de Dumnezeu. De asemenea, tot ce e material moare la un moment dat. Atunci, mai are rost sa-ti aduni in viata "materiale"?
Si ca sa inchei, exilul lui Ovidiu e exilul lui Horia Vintila: "Iata deci cine vrea sa ma cunoasca mai bine nu are decat sa reciteasca 'Dumnezeu s-a nascut in exil' si 'Cavalerul resemnarii'. Eu sunt acolo, cu toate scanteierile si cu toate umbrele mele."

Lectura placuta!

"Buzele ei ma facura sa simt navalind in mine ca un torent a carui violenta pulveriza timpul si tristetea , intr-o furtuna binecuvantata. Uitasem ca viata fara dragoste n-are niciun rost si ca toate filosofiile si suferintele lumii pot sa dispara intr-un sarut"
" Sa cunosti moartea ar insemna sa te distrugi, caci cunoasterea nu inlatura moartea."
" Totul are un sens in viata oamenilor, ca si in viata popoarelor, orice rau isi are justificarea sa, iar pedeapsa acestui rau e ceea ce se cheama istorie."
" A nins mult si niciun zgomot nu ma mai ajunge."
“ Credeam ca zeii aveau puterea de a ne transforma in animale, in plante sau in stanci. Toate acestea nu mai sunt cu putinta. Caci adevaratul Dumnezeu a luat forma noastra, El s-a transformat în om…”
“ Stiu acum ca Roma, acea Roma care era, la inceputul suferintei mele, tinta tuturor gandurilor mele, nu se afla la raspantia tuturor drumurilor terestre, ci in alta parte, la capatul unui alt drum. Si mai stiu ca Dumnezeu s-a nascut, si El, in exil.”