Rar, aproape chiar niciodata nu ne multumim cu ce avem acum, aici. Rascolim trecutul pentru a gasi acele momente care ne-au facut candva fericiti sau ne imaginam un viitor in care totul este cum ne dorim noi, in care suntem fericiti. Dar cum ramane cu acum? De ce nu suntem fericiti si multumiti acum? De ce ne gandim mereu la ce am putea face ca sa ne fie bine, dar nu facem acum? Nu cred ca exista momente in care sa nu avem motive sa zambim, sa ne bucuram, sa fim fericiti. De ce, atunci, sa imi plimb mintea prin alte timpuri, cand tot ce este aici, azi, mi-e de ajuns sa simt cum mi se umple sufletul de o stare de bine? E atat de usor...
Bucuriile mici (orice lucru mic poate deveni o bucurie mare) pe care le descopera unele din persoanjele romanului nu sunt de ajuns sa faca din acesta un roman optimist. Asta pentru ca tristetile mari ale celorlalte personaje sunt mai dezbatute, mai accentuate, mai apasatoare. Ceea ce e si normal de altfel, pentru ca o tristete e o problema mai mare decat o bucurie, nu? Oricum, un roman doar despre bucurii ar putea deveni plictisitor, deci e nevoie si de altceva. Povestea este interesanta, personajele sunt surprinse in diferite ipostaze , fiecare cu sentimentele si ideile proprii, construindu-se parca, pentru fiecare, cate o lume. Lumi care uneori exista pararel, alteori imbinandu-se devenind una.
Desi talentul lui Christian Haller e de apreciat, Vremurile mai bune nu mi-a captat atentia in mod special, dar m-a facut sa imi pun unele intrebari, sa gasesc unele raspunsuri. Si cred ca asta o recomanda ca o carte care merita citita.
Asadar, lectura placuta:)
