25 de 16

Te iubesc! tare verde infinit>:D<
La multi ani:)

Despre oameni II

"Omul nu se schimba niciodata, nimic pe lume nu-l poate schimba, intamplarile cele mai zguduitoare nu reusesc sa clinteasca miezul fiintei sale, care ramane pentru totdeauna acelasi. Imbatranesti si atata tot. Judeci lucrurile cu mai putina usurinta si actionezi, dupa o criza sau o cunoastere revelatoare a lumii, cu mai multa intelepciune. Iluziile se scutura, ca un penaj fara rost. Devii mai intelept. Sau innebunesti."

(Horia Vintila- Dumnezeu s-a nascut in exil)

Asemeni ţie

Privesc la ceas.
E miez de noapte.
Nici un pendul nu-mi bate
la poartă, să-mi arate
că timpul trece nepăsător
spre următoarea clipă.
Aşeaza-te langă mine
şi înarmează-te cu răbdare,
căci în noaptea asta
se vor naşte stele.
Între timp, învaţă-mă
să fiu asemeni ţie.
Privindu-te adânc,
ochii tăi au ceva din tristeţea mea.
Dă-mi-te cu totul,
să te sorb,
să-mi vindec sufletul.

(Andrei Pavel)

Viata in 2

Noi putem opri timpul in loc.

Tu poti asculta un zambet? Noi da. Tu poti privi direct spre soare? Noi da. Tu stii unde incepe si se termina curcubeul? Noi da. Tu stii ce este nemurirea? Noi da. Tu stii ce inseamna fericirea? Noi da. Tu stii cum e sa iubesti? Noi da!
Stii de ce noi putem? Penru ca in iubire, zambetul e mereu acolo, pentru ca soarele are intotdeauna grija de ea, pentru ca si curcubeul se naste din iubire, pentru ca iubirea e nemuritoare, pentru ca iubirea e fericire nemarginita! Pentru ca totul devine iubire cand iubesti. Pentru ca noi ne iubim!
Stii cum e ca cineva sa fie totul pentru tine? Iti spun eu: e cel mai maret lucru pe care il poate face cineva pentru tine! E atat de placut sa simti ca traiesti prin aceleasi batai de inima ca si ea. E atata fericire sa simti cum prin tot trupul se plimba iubirea ei. E atat de inaltator sa impartiti acelasi suflet. E iubire!
Dar stii cum e cand iubesti? Cand cel ce te iubeste te tine de mana, ti se infioara tot trupul, cand te imbratiseaza, vrei sa dureze cel putin o vesnicie, cand te saruta , acesta e raiul pentru tine, cand iti vorbeste, fiecare cuvant iti ramane in minte, cand zambeste, iti curata sufletul, cand nu e langa tine, tot e langa tine... cand e trista plangi, cand nu zambeste, te intristezi... Cand iubesti faci totul pentru fericirea ei. Cand iubesti, nu mai esti tu, esti iubire!
Dincolo de toate, iubirea e vesnica. Prin ea, noi suntem vesnici.

Astazi, noi oprim timpul in loc.



Paula, te iubesc! La multi ani>:D<

16.1.11

Suntem fericiti in iubire.
Suntem fericiti iubind.
Si e cea mai mare dintre fericiri.
E a noastra.
E cea mai mare dintre iubiri.
Si e a noastra.
Si ii zambim.
Ne zambeste.
Ne imbratiseaza tare tare.
O simtim in toate ramificatiile.
Creste.
Crestem, ramanand copii.
Zburam.
Traim in infinitul ei.
Al iubirii noastre.
Iubim!

La multi ani iubita mea!>:D<

Spre infinit

La multi ani>:D< :) Te iubesc, fericirea mea!

Jocul cu margele de sticla

Nerespectand anumite norme care ti se cer, care aproape ti se impun, risti. In acelasi timp, daca respecti normele respective risti. Bineinteles, riscurile nu sunt aceleasi in fiecare din cele doua cazuri. Personajul lui Hermann Hesse din "Jocul cu margele de sticla" a riscat in ambele situatii si... a pierdut in ambele situatii. Trist, nu?
Nu e usor sa creezi o lume aproape de perfectiune. Pentru ca oricat de bine conturata ar fi in mintea ta o astfel de lume, probleme tot vor aparea pe parcurs, probleme la care nu te asteptai si pe care nu le-ai intuit. La inceput o sa traiesti cu perfectiunea in minte, pana cand... incepi sa te simti nesigur, incepi sa vezi viitoare posibile probleme. Lumea imaginata in roman incepe sa simta primele cutremure cand Joseph Knecht(personajul cu riscurile), devenit magister ludi al jocului cu margele de sticla, isi imagineaza un viitor sumbru pentru lume, ce va distruge treptat si aceasta comunitate, pe numele ei Castalia, aparent de neatins.
Ce e aceasta comunitate? Un loc in care se cauta implinirea spirituala dar nu prin religie ci prin stiinta si arta, un loc unde nu exista grija pentru partea materiala, unde nu se tine cont de istoria universala, doar de istoria proprie, a comunitatii, un loc insa cu norme destul de stricte. Joseph ajunge la un nivel spiritual extrem de ridicat. Are onoarea de a conversa cu un calugar benedictin de la care invata mai mult decat spera. Tot in urma acestor conversatii cu calugarul , Joseph va ajunge la o gandire mai realista, ceea ce-l va determina mai tarziu sa paraseasca Castalia, in speranta de a intelege mai bine lumea exterioara si a preveni ceea ce isi imaginase el pentru a salva un viitor sumbru al Castaliei.
La ce riscuri s-a supus? Respectand normele stricte ale provinciei i-a adus, bineinteles, un echilibru in existenta, a reusit sa progreseze spiritual destul de usor, fara sa fie conturbat de realitatile lumii exterioare Castaliei, insa libertatea de a avea propriile ganduri, libertatea de a-si petrece timpul dupa bunul plac, lipseau. Ce e omul fara astfel de libertati? Renuntand la viata plina de norma a Castaliei, si-a recapatat libertatea. Pasind insa intr-o lume mult diferita de cea in care a trait atata vreme, dorind sa faca pe plac unui copil, nemaifiind obligat sa respecte norme, moare intr-un mod cel putin stupid.
"Jocul cu margele de sticla" a lui Hermann Hesse este o lectura placuta, impresioanata insa doar prin ideea romanului si nu prin stilul in care a fost scris. Parerea mea.

Muzica desavarsita isi are sorgintea ce-o determina. Ea provine din echilibru. Echilibrul provine din drept, dreptul provine din intelesul lumii. De aceea poti vorbi despre muzica numai cu un om care a aflat intelesul lumii.

A te indeletnici cu istoria nu este o gluma si un joc iresponsabil. A te indeletnici cu istoria presepunune convingerea ca nazuiesti spre ceva imposibil si totusi necesar si de maxima importanta. A te indeletnici cu istoria insemneaza a te lasa in seama haosului si a-ti pastra totusi credinta in ordine si sens. Este o misiune foarte serioasa si probabil una tragica.

Priveste acest pesisaj cu nori si fasii de cer! La prima privire ai zice ca profunzimea e acolo unde domneste intunericul cel mai dens, dar numaidecat iti dai seama ca aceasta intunecime si moliciune nu sunt altceva decat norii si ca universul cu adancimea lui incepe abia la marginile si in fiordurile acestor munti de nori, de acolo se scufunda in infinit, acolo se afla stelele cu stralucirea lor solemna si infatisand pentru noi, oamenii, simbolurile supreme ale limpezimii si ordinii. Adancimile universului si tainele lor nu sunt acolo unde se gasesc norii si umbra lor neagra, adancimea sta in limpezime si senitate.

Doua usi

Problema:
Un om este intr-o camera care are 2 usi. Pe prima usa se ajunge intr-o camera facuta doar din sticla de lupa prin care razele soarelui ard tot instant, iar a 2-a usa duce intr-o camera in care se afla un dragon care scuipa foc.

Intrebare: Cum poate omul sa scape?

Despre oameni

Oamenii nu sunt toti de un fel. Ei sunt de patru feluri: cei care nu s-au nascut, cei care traiesc, cei care au murit si cei care nici nu s-au nascut, nici nu traiesc, nici nu au murit. Acestia sunt stelele.

Mircea Cartarescu, Mendebilul

10 x Einstein

1. Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.
2. Doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită.
3. Idealurile care mi-au luminat calea şi din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viaţa cu voioşie, au fost Bunătatea, Frumuseţea şi Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreţ.
4. Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp.
5. Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare.
6. Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria raţiune de a exista.
7. Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.
8. Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.
9. Un om fericit este prea mulţumit de prezent ca să se mai gândească serios la viitor.
10. Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea.

21

Pentru tine, pentru zambetul tau...pentru noi:)
La multi ani>:D<

Fight Club

Dupa ce am vazut filmul de vreo trei ori, am dat din greseala peste carte(n-am stiut ca exista). Dupa ce am citit-o... m-am mai uitat o data la film.
E o carte dura. E mai dura chiar decat filmul. Se omit cateva chestii in film, probabil din limita de timp. Dar faptul ca am vazut ecranziarea romanului inainte de al citi pot sa spun ca a fost folositor. De obicei, sa citesti cartea inainte e mai indicat dar in cazul de fata recomand filmul ca prima experienta.
Ce e Fight Club? Locul in care renunti la viata de zi cu zi pentru a trai o experienta eliberatoare dar dureroasa. La Fight Club te bati cu problemele tale, cu oamenii pe care-i urasti sau pe care pur si simplu vrei sa-i bati, cu amintirile, cu orice, doar ca sa te descatusezi. Intri intr-o alta lume, unde exista 8 reguli, unde tot ce conteaza e ce zice creatorul ei. De la simple lupte intre membrii Fight Clubul-ui se ajunge la adevarate organizatii care au ca scop savarsirea de acte mai putin legale care vor sa atraga atentia asupra vietii plictisitoare si mizerabile pe care o duc oamenii obisnuiti ce urmaresc averi, statuturi sociale, fericirea si mantuirea. Sunt prezentate problemele societatii moderne, conceptiile omului modern dar si o modalitate de a te elibera de toate acestea. O modalitate dura insa.

Un minut era de ajuns. Cineva a trebuit sa munceasca din greu pentru el, dar un minut de perfectiune merita efortul. Nu te poti astepta la mai mult de un moment de perfectiune.
Avea acasa un sutien fara bretele si a plans. Chloe avea uleiuri si catuse si a plans cat secundarul ceasului meu a parcurs intreg cadranul de 11 ori.
Nu spui nimic pentru ca Fight Club nu exista doar in orele dintre deschiderea Fight Club-ului si inchiderea Fight Clubul-ui.
Rasul e cel mai bun medicament.
Voiam sa infig un glont intre ochii fiecarui panda amenintat de disparitie si care nu copula ca sa-si salveze specia si ai fiecarei balene ori delfin care se dadeau batuti si esuau pe tarm.

"Onoarea pierduta a Katharinei Blum

sau cum se isca si unde poate duce violenta". Asa se numeste a treia carte a lui Heinrich Boll pe care am citit-o. Sunt cel putin la fel de impresionat ca si de celalalte doua. Trei carti cu trei stiluri diferite, cu trei teme diferite. Asta m-a surprins probabil cel mai mult la Boll. Are o capacitate fantastica de a scrie original, fara a repeta idei sau teme. Daca-l luam de exmeplu pe Coelho sau Arturo Perez-Reverte, dupa ce citesti doua carti, iti dai seama in ce directie duc si celalalte. Aceleasi idei, dar sub o alta forma, putin schimbata. La Boll insa... exista complexitate, originalitate si o inlatuire a actiunii ce te tine cu sufletul la gura pagina cu pagina.
Lecturarea acestei carti m-a dus cu gandul la Procesul lui Kafka. Nu prin absurditatea motivului procesului ci prin exagerarile si inventiile personajelor. Daca la Kafka e mai degraba un proces al constiintei lui Josef K., Katharina Blum este acuzata in prima faza de complicitate la evadarea unui infractor periculos. Si este acuzata pe buna dreptate. Insa ce va aduce acest lucru in viata tinerei menajere este prea de tot. Figura ei ajunge pe prima pagina a JURNALULUI, cel mai important ziar al vremii in Germania (ziar ce poate fi identificat cu celebrul Bild), timp de trei zile, cat dureaza actiunea romanului.
Persoana calculata, inteligenta, ordonata si apreciata de toata lumea, Katharina Blum va deveni o criminala. Interogatoriile sucesive ale politiei, acuzatiile care i se aduc, lipsa increderii din partea politistilor in ceea ce spune, o vor face pe eroina romanului sa devian nesigura de ea insasi. Romanul arata si forta manipulatoare a presei din toate timpurile. JURNALUL publica pagini intregi despre cazul Katharinei insa felul cum o face este nemilos fata de ea. Marturiile pe care le iau cunostintelor tinerei sunt rastalmacite astfel ca "acuzata" sa fie privita ca o infractoare.Toate neadevarurile care se scriu despre ea reprezinta pentru cei care n-o cunosc adevarul, astfel ca domnisoara Blum isi pierde cu totul onoarea... Pentru JURNAL, este profitabila o astfel de exagerare pentru ca numarul ziarelor vandute creste. Ceea ce pune capac tuturor nedreptatilor impotriva Katharinei este moartea mamei sale, bolnave de cancer. Un ziarist de la JURNALUL ii face acesteia o vizita in care ii spune ce a facut si ce este fiica sa in viziunea opiniei publice. Grav bolnava, aceasta face infarct si moare. Acesta va fi , probabil, aspectul decisiv in decizia Katharinei de a-l omori pe acel ziarist. Fapt care se va intampla a doua zi...
Forta de manipualre a presei este atata de mare incat poate transforma o minciuna in adevar. Si e valabila mai ales in zilele noastre. Presa, ca a patra putere in stat, este mai mult raufacatoare decat pur informativa. Acest lucru doreste sa-l scoata si Boll in romanul mai sus prezentat. "Onoarea pierduta a Katharinei Blum" este un roman de actualitate si va ramane asa multa vreme de acum inainte.
O lectura placuta dar si cutremuratoare pe alocuri. O lectura fascinanta.

Che Guevara

"Che Guevara sau mistificarea istoriei" a scriitorului de origine cubaneza Jacobo Machover este, poate, un fel de incununare a tuturor cartilor si filmelor despre legendarul revolutionar. Nu pentru ca ar fi o carte de mare amploare sau ar prezenta cele mai mici detalii despre Che, dar prezinta adevaratul personaj si nu mitul construit in jurul persoanei sale.
Che Guevara este probabil la fel de cunoscut ca si Fidel Castro doar ca executarea lui de catre soldatii americani i-au dat "infatisarea" de personaj pozitiv ce a depasit granitele sud-americane. Milioane de tineri il au ca erou pe Che, exista milioane de tricouri si postere cu figura lui, tricourile suporterilor lui OM au imprimata pe tricouri imaginea revolutionarului. Che Guevara reprezinta "o revolta a tuturor timpurilor impotriva tuturor puterilor", astfel este el pastrat in istorie, astfel intra in constiinta tinerilor din intreaga lume.
Medic, luptator de gherila, economist, teoretician al socialismului, artist al razboiului, poet, om de stat si rebel, Che Guevara a fost, pe rand, adeptul si criticul peronismului, comunismului, stalinismului, maoismului si trotkismului. Mitul cosntruit in jurul lui se datoreaza in mare masura lui Fidel Castro care a dorit sa faca din Che un martir in lupta impotriva americanilor, un martir prin care sa-si promoveze propria imagine. Pentru fratii Castro, Che valora mai mult mort decat viu si de aceea a fost trimis sa lupte in Congo si Bolivia, unde va fi ucis.
Cine a fost de fapt Che Guevara? Dincolo de discursurile in care vorbea de pace, de omul nou, de libertate, existau executiile pe care le comanda si la care participa cu un sentiment de victorie. Intr-un discurs la o adunare ONU declara : "Am impuscat, impuscam si vom continua sa impuscam", referindu-se la asa-zisii tradatori sau spioni. Desi avea admiratori printre intelectualii vremii (Sartre sau Simone de Beauvoir), el spunea " Vinovatia multora dintre intelectualii si artistii nostri este consecinta pacatului originar; ei nu sunt revolutionari autentici". De ce erau vinovati, nu se stie... Au avut loc atacuri in presa si chiar condamnari fara judecata asupra scriitorilor cubanezi. Toti intelectualii care nu erau pentru revolutia lui Che au fost trimisi in lagarele de "munca voluntara", menite sa construiasca omul-nou.
Ce credea Che despre razboi?: "Razboiul trebuie purtat pana acolo unde-l duce dusmanul:la el acasa, in locurile lui de distractie; e nevoie de un razboi total." Dar despre soldat?: "Ura intransigenta fata de dusman, care depaseste limitele naturale ale fiintei umane, facand din ea o masina de ucis eficienta, violenta, selectiva si dura. Asa trebuie sa fie soldatii nostri; un popor lipsit de ura nu poate triumfa in fata unui dusman brutal"
Toate acestea cumulate fac din Che Guevara un personaj dur, crud, nemilos. Dincolo de imaginea de luptator pentru libertate sta adevaratul revolutionar si crimele acestuia.
Cantaretul cubanez Paquitto D'Rivera spunea intr-o scrisoare adresata lui Carlos Santana dupa ce acesta a purtat un tricou cu chipul lui Che la decernarea Premiilor Oscar in 2005: " Ai avut nedelicatetea de a arbora cu trufie un enorm crucifix pe un tee-shirt, cu imaginea stereotipa a micului macelar din La Cabana. Asa il numesc pe Che Guevara cubanezii care au avut de suferit in acea inchisoare de pe urma acestui personaj lamentabil. Unul dintre acesti cubanezi este varul meu Bebo, care a fost inchis acolo pentru ca era crestin. Bebo imi povesteste mereu, cu amaraciune, cum auzea din celula lui, in zori, executiile savarsite fara o judecata prealabila ale tuturor celor care mureau strigand: "Traiasca Hristos-rege!"

Nu-l elogiez pe Che,
nu l-am elogiat nici pe Stalin,
cu Che am discutat adesea in Mexic,
apoi in Havana
unde m-a invitat, in timp ce-si framanta trabucul intre buze,
asa cum inviti pe cineva sa bea un pahar intr-un bar,
sa-l insotesc pentru a vedea cum sunt impuscati oamenii in fata plutonului de executie din La Cabana. (poetul roman Stefan Baciu)

La multi ani!

16 motive
16 zambete
16 imbratisari
16 lacrimi
16 vise
16 dorinte
16 sperante
16 culori
16 soapte
16 fiori
16 saruturi
16 nopti
16 norocos
16 frumos
16 de neuitat
16 magic!
La multi ani pentru cei 18 si cele 20!

Calea cea lunga

Sebastian Barry, nascut in 1955 la Dublin, scrie despre primul razboi mondial. Mai exact, despre tinerii soldati irlandezi ce lupta alaturi de trupele britanice in armata regelui, pe frontul din Belgia. Si mai exact, despre experienta traita de adolescentul Willie Dunne pe front.
Willie Dunne, fiul unui politist din Dublin, complexat de faptul ca este prea scund pentru a intra in politie, se inroleaza in armata regelui. Insa la un moment dat, ajunge sa se intrebe(la fel ca alti tineri irlandezi) de adevaratul motiv pentru care s-a inrolat... intrebare pentru care nu gaseste raspuns. Nu este un erou in razboi. Nu este nici macar curajos. Nu-si poate stapani frica si se scapa pe el. Este scarbit de ororile razboiului. Treptat insa se obisnuieste si simte mila atat fata de noii voluntari cat si fata de dusmani, germanii. Isi priveste majoritatea prietenilor de pe front murind. De pe front, il supara pe tatal sau, printr-o scrisoare in care-si exprima gandurile despre razboi. Intr-una din noptile libere, se duce la "dame de companie", lucru despre care afla prietena lui din Dublin, care se va casatori cu altul fara ca Willie sa stie. Desi batalionul din care face parte rezista atacurilor germane si lupta cum stiu si pot mai bine, din exterior sunt considerati lasi si buni de nimic, nefiind in stare sa lupte barbateste. Sfarsitul razboiului aduce si sfarsitul personajului principal... Ranit si spitalizat, se intoarce pe front si este impuscat intr-o noapte, dintr-o imprudenta. 30 000 de irlandezi au murit pe frontul din Belgia. Toti tineri voluntari. Toi au murit pentru o cauza pe care n-o stiau si nici n-au apucat sa vada deznodamantul... Tragic.
O carte care poate fi transformata in unul din sutele de filme despre primul razboi mondial. Doar ca aici, nu exista un erou care castiga o batalie de unul singur, sau care salveaza sute de vieti, sau care primeste vreo medalie. Toti sunt eroi pentru ca au murit luptand. Sau sunt prosti pentru ca au murit luptand.

In concluzie... cartea nu are nimic extraordinar, nici nu e foarte reusita. Nu e o carte de succes, cand sunt atatea carti despre razboi. Impresioneaza in putine pasaje si atunci prin descrierea ororilor razboiului. Ramane la alegerea voastra daca o sa o citit sau nu.

Desi ranjea ca un prost, era un prost fericit.
Nu stiau daca sa rada sau sa planga, asa ca facura si una si alta din abundenta.
Nu mai aveau nici un alt scop in lupta decat supravietuirea, dar cei mai multise dadeau batuti, renuntau sa mai faca eforturi.
Era un mars catre moarte... punctul terminus al tuturor dorintelor.
Fusese un razboi care otravise totul- aerul, amintirile, sangele oamenilor.

Despre filosofie in ...

O carte care incepe in "Gradina Edenului" si se termina in "Bangul cel mare". O lectie de filosofie care incepe cu "... in fond si la urma urmei, ar trebui totusi ca ceva, candva, sa se fi nascut din nimic si din neant..." si se incheie cu ideea conform careia "... si noi suntem pulbere de stele...".
Cum ar fi daca la 14 ani ar aparea o persoana misterioasa in viata ta si ti-ar preda istoria filosofiei? Daca ti-ar explica in cuvinte simple ce credeau filosofii naturii despre aparitia lumii, sau ti-ar spune ca bazele fizicii atomice au fost puse in Antichitate? Sau ca Giordano Bruno si Galileo Galilei au fost omorati pentru ca au avut dreptate? Sau te-ar face sa intelegi incurcatele filosofii ale lui Descartes, Kant, Hegel sau Nietzsche? Sau ti-ar spune ca Marx vroia de fapt o lume ideala cand tu stii ca filosofia lui sta la baza comunismului? Cu siguranta ai fi surprins... Daca ti-ar spune ca exista posibilitatea ca noi sa nu existam decat in constiinta cuiva? Ca suntem parte din povestea pe care el o construieste? Cu siguranta nu ti-ar conveni...
Daca la 14 ani esti in stare sa intelegi ideile filosofice ale celor mai mari ganditori ai omenenirii, inseamna ca esti genial? Nu, inseamna ca cineva ti le-a explicat pe intelesul tau. Acest lucru il face Jostein Gaardner intr-o carte adresata tuturor, in care, alaturi de istoria filosofiei, istoriseste o poveste misterioasa, captivanta, care te tine cu sufletul la gura, pagina cu pagina.
Interesanta, uimitoare, confuza, misterioasa, inteligenta ... asa este "Lumea Sofiei".
Si ca sa sporesc curiozitatea de a citi cartea, spun ca printre personaje se numara: Sofie Amundsen, Alberto Knox, Platon, Adam si Eva, Noe, Scufita Rosie, Alice (cea din Tara minunilor si Tara Oglinzilor), un caine vorbitor... ajunge?

Cine esti tu?
Ce forte conduc evolutia istoriei?
Ce a fost intai-gaina sau ideea de gaina?
Are omul idei innascute?
De ce ploua?
De ce sunt cuburile de constructie cea mai geniala jucarie din lume?
(Raspunsurile le gasiti in carte)

"Lumea Sofiei" a cucerit lumea cititorilor fiindca autorul ei a avut curajul sa-si inchipuie ca intre filosofie si "1001 de nopti" nu e nicio diferenta. (Silviu Mihai)
Lectura placuta:)

Laugh

tamada.ro

Deoarece pentru articolul de saptamana viitoare trebuie sa termin o carte, am decis ca in postarea de saptamana asta pentru concurs sa multumesc celor care au initiat acest "proiect", daca pot sa-l numesc asa.
E primul concurs de care am auzit pana acum care premiaza participantii pentru ca au citit sau citesc. Poate daca ar fi mai multe astfel de concursuri si numarul persoanelor care ar citi mai mult decat ziarul ar creste considerabil. Pentru ca vedem la televizor, in presa, pe internet tot felul de concursuri mai degraba de incultura generala decat de cultura generala. Concursuri ce presupun fie noroc fie forta fizica, fie sa te faci de ras in public. Prea putina lume mai pune pret pe cultura. Cei de la tamada.ro sunt printre putinii care incearca cat mai mult sa implice in activitatile lor publicul larg, concursul "Promovez lectura" fiind un argument in favoarea acestei idei. Era normal ca premiile oferite sa fie in carti dar sub acest aspect sta acelasi indemn de a citi. Citesti->Castigi. Castigi-> Citesti mai mult.
M-am alaturat campaniei nu doar din dorinta de a-mi mari numarul cartilor din biblioteca ci si pentru a da mai departe acest mesaj catre toti tinerii si nu numai. Am observat ca au fost destui participanti, probabil ar fi fost si mai multi daca campania era promovata si in mass-media(poate a fost, eu n-am vazut). Daca aplicam metoda cresterii exponentiale si fiecare participant a dat mesajul mai departe altor trei persoane, care la randul lor au dat mai departe altor cinci persoane si tot asa, se ajunge la un numar impresionant de persoane care au auzit macar de "Promovez lectura". Omul, curios din fire, a cercetat si aflat cu ce se ocupa tamada.ro si daca nu l-a stimulat sa citeasca o carte, macar a descoperit un univers plin de oameni pasionati de carte in care va putea intra oricand doreste, oricand se simte pregatit.
Asadar, doresc in primul rand sa felicit tamada.ro pentru initiativa lor si apoi doresc sa le multumesc ca mi-au dat posibilitatea de a participa la acest concurs si de a comenta alaturi de alti cititori pe marginea cartilor citite. Personal, astept si alte astfel de concursuri care sunt convins ca vor avea un succes mai mare decat "Promovez lectura" si de asemenea un numar mai mare de participanti.
Felicitari castigatorilor de pana acum:)

Al 19-lea 16

(Imi cer scuze pentru intarziere...)
Nu imi masor iubirea in timp. Dar imi place sa vad cum se aduna zilele una cate una la ceea ce e NOI. Pentru ca fiecare zi e iubire, pentru ca in fiecare zi ma trezesc iubindu-te si adorm la fel.
Iubirea se masoara in intensitatea cu care bate inima, in minunatia zambetului, in fericirea sufletului, in tinutul de mana, in imbratisari, in fiorii unei usoare atingeri, in lacrimile de fericire, in dor, in puritatea sentimentului, in dorinta de a-i aduce fericire celui pe care-l iubesti, in momentele grele cand esti alaturi de cel iubit, in modul in care doua existente se contopesc devenind una, in masura in care persoana iubita devine totul pentru tine...
Te iubesc in fiecare zi. Si asta, plus faptul ca si tu ma iubesti in fiecare zi, imi aduce fericirea sufletului. Cel putin la fel de fericita vreau sa te simti si tu stiind ca inima imi bate mai puternic doar pentu tine. Chiar daca uneori dorul e mare si imi cuprinde intreaga fiinta imi aduc in fata ochilor imaginea zambetului tau minunat si atunci zambesc si eu, imi iau puterea sa mai rezist o zi, doua... Cand ma tii de mana si sa ma imbratisezi, stiu sigur ca orice e rau in lume nu ma poate atinge pentru ca puritatea sufletului tau, si deci a iubirii tale, nu lasa sa patrunda intre noi nimic altceva decat bucurie, fericire. Iar apoi, cand iti plimbi degetele prin parul meu sau iti aluneca usor pe pielea mea, simt fiori care ajung pana in varful degetelor. Si cand iti sarut lacrimile fierbinti de fericire... ma umplu de iubirea lor, ma umplu de tine si devenim un singur suflet, o singura flacara ce arde in iubire, o singura stralucire in infinitul universului. Toate acestea, iubita mea, ma fac sa spun : esti totul pentru mine!
Nu imi masor iubirea in timp. Dar la fiecare 16 vreau sa-ti multumesc. Pentru tot. Adunand luna cu luna, vreau sa amintesc de inceputul intr-o noapte de iarna si de vesnicia care va fi:)
La multi ani iubirii noastre >:D< !

Dostoievski

Iubesc literatura pentru că este o manifestare a vieţii poporului, oglinda societăţii... Cine poate să formuleze ideile noi în asemenea formă ca să fie înţelese de popor, cine, oare, dacă nu literatura?... Fără literatură, societatea nu poate exista...

Oamenii au fost făcuţi ca să fie fericiţi, şi numai acela care se simte pe deplin fericit este într-adevăr vrednic să-şi spună: "Am îndeplinit porunca lui Dumnezeu pe acest pământ. Dreptcredincioşii, sfinţii, mucenicii au fost cu toţii fericiţi." (Fratii Karamazov)
Când omul, în integritatea lui, va atinge fericirea, timpul va înceta să mai existe, pentru că nu va mai fi nevoie de el. (Demonii)
Râsul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când rade. Uneori e foarte greu să dibuieşti caracterul câte unui om, dar e de ajuns să-l surprinzi o singură dată râzând sincer şi brusc, şi atunci caracterul lui îţi apare ca lumina zilei. (Adolescentul)
Pasiunea este mărturia entuziasmului pe care îl trezeşte un anumit ţel, precum şi revolta împotriva împrejurărilor vitrege exterioare care împresoară acest ţel. (Crima si pedeapsa)
A nu te minuna de nimic este mai prostesc decât să te minunezi de orice. A nu te minuna de nimic este aproape acelaşi lucru cu a nu respecta nimic. Iar un imbecil este incapabil să respecte ceva. (Jurnalul unui scriitor)
Timpul meu îngăduie, timpul îmi aparţine numai mie. (Idiotul)
Câteodată le mulţumim unora dintre oameni că-şi trăiesc zilele laolaltă cu noi. (Nopti albe)

Laugh, laugh, laugh

Ochiul

O carte ale carei comentarii ma depasesc. O carte care ma depaseste. Unde e asemanarea cu Dostoievski? Din punctul meu de vedere emigrantul Smurov nu se apropie nici de Raskolnikov, nici de Karamazovi, nici de Stavroghin nici de oricare alt personaj al lui Dostoievski. Nu stiu ce e realitate si ce e imaginatie in povestea acestui cautator de admiratie. Nu stiu daca e mort, daca a supravietuit, daca toate imaginile prezentate ii apar in minte dupa moartea fizica sau daca este in coma... N-am inteles nici despre ce e de fapt acest roman. Poate nu sunt un cititor destul de avizat ca sa-l inteleg pe Nabokov.
Desi e singura carte pe care am citit-o de acest autor, cred ca am sa ma opresc aici. O sa continui cu Dostoievski.

Moartea unui caine

"Caini mor in fiecare zi, ce importanta are moartea unui caine? Doar sunt miliarde de caini in lume..." ar zice unii. Da, adevarat, dar si oamenii sunt tot de ordinul miliardelor. Si mai mult ca sigur exista mai multi oameni rai decat caini rai... Avea 20 de ani (adica aproape 93 de ani cainesti). Batranetea l-a omorat... Nu mai auzea bine in ultima vreme, vederea si-a cam pierdut-o, puterile l-au lasat. L-am gasit intins pe-o parte, cu picioarele din partea dreapta inerte, in agonie, tremurand si respirand greu, sufocat. Limba ii atarna afara din gura... Incerca cu ultimele puteri sa se ridice dar nu-l lasau picioarele, mai mult se ranea, izbindu-si labele de beton, mazgalindu-l cu sange. Am vazut ce inseamna neputinta... M-am simtit si eu neputincios. L-am dus pe iarba, la umbra unui nuc. I-am dat apa, n-a putut inghite. Cand il mangaiam parca respiratia i se mai linistea, tremurul era mai putin evident. Avea ochii indreptati spre mine, dar nu ma vedea. Se uita in directia mea dar ochii lui parca priveau in gol. Am vazut cei mai frumosi, cei mai adanci, cei mai tristi, cei mai profunzi si graitori ochi de animal. Erau maro, un maro pe care nu l-am mai vazut vreodata, iar pupilele erau mici mici si verzi, un verde inchis. N-am stiut ce sa inteleg din privirea lui pierduta... Era oare tristete ca i-a sosit sfarsitul? A fost mereu un caine vesel, i-a placut viata la tara, de fiecare data cand eram acolo ne tavaleam amandoi prin iarba. Ii placeau oamenii, si oamenii il placeau. Sau era oare o privire a durerii? Era slabit, agonia il chinuia, neputinta de a se ridica il macina. Putea fi oare bucuria eliberarii? Bucurie ca in curand va scapa de dureri, de chin. Sau poate ochii lui exprimau toate aceste stari? Nu pot sa spun exact… Cateva zile mai tarziu am aflat ca a murit. S-a chinuit pana in ultima clipa. Insa a murit aproape de casa. Desi era la vreo 100 de metri de casa unde l-am lasat, o noapte intreaga s-a tarat ca sa ajunga langa pragul usii, sa fie aproape chiar si in ultima clipa a existentei sale de cei care i-au fost stapani timp de 20 de ani … Si cainii simt, sufera, zambesc, se bucura. Da, si cainii mor…

Am citit...

Un mod ciudat/complicat de a scrie/a citi. Parca asterne pe hartie tot ce gandesc personajele in intimitatea lor. Daca in "Opiniile unui clovn" am dat peste monologurile unui singur personaj(acelasi mod ciudat de a scrie), aici am descoperit mai multe personaje ce-si pun intrebari si cauta raspunsuri in experienta lor de viata. Totul devine mai complicat, e mai greu de urmarit cine ce face, ce zice, ce gandeste, cand si de ce. Poate de asta e considerat cel mai complex roman al lui Boll.
Romanul incepe la 6 septembrie 1958 si se termina la 6 septembrie 1958, o zi in, care, insa, sunt concentrati 50 de ani. Trei generatii(bunic-tata-fiu) prin care se pune in evidenta "nepuntinta poporului german de a se confrunta cu propriul trecut", experienta traumatizanta a nazismului.
Oamenii se impart in doua categorii: cei care au luat din "impartasania mielului"(cei blanzi, cei ce viseaza la egalitate si dreptate) si cei care s-au infruptat din "impartasania bivolului"(simpatizantii nazismului, ai puterii, oameni gata sa faca orice compromisuri pentru a ajunge printre cei puternici). Fiecare personaj ce apare in roman este pus intr-una din aceste categorii.
6 septembrie 1958 reprezinta a 80-a aniversare a bunicului Heinrich Fahmel. Romanul poate fi citit ca si cum el e personajul principal iar toate monologurile personajelor scot in evidenta drama lui si a timpului in care a trait. Dupa 80 de ani de existenta si atata suferinta in viata lui, bunicul, care face parte din categoria celor care au luat din " impartasania mielului", inca are sufletul curat, mai are puterea de a zambi, de a se bucura.

O a doua lectura poate imi va aduce mai multe lamuriri.

Mi-e frica, intr-adevar, crede-ma; nu mint; lasa-mi corabioara sa pluteasca, nu fi baiatul rautacios care o distruge; lumea e rea, exista atat de putine inimi curate.

Optsprezece

Si ce daca sunt razboaie?
Si ce daca poluarea distruge natura?
Si ce daca prostia e in floare?
Si ce daca sfarsitul lumii se apropie?
Eu iubesc! Si iubesc tare! Iubesc atat de mult incat toata lumea mea e verde. Iubesc cand respir, mananc, dorm, visez, cant, ma plimb, rad, plang...
De a-ti iubi voi toti ca mine...
Iubesc! Iubesc o fata minunata.
Paula, te iubesc! Tare. Verde. Infinit.
La multi ani:)

"Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa..."

"Daca dragoste nu e , nimic nu e..."

"If everyone cared and nobody cried
If everyone loved and nobody lied
If everyone shared and swallowed their pride
Then we'd see the day when nobody died"

Am citit o carte

Marturie, epilog, legat, testament spiritual...
O carte mai mult decat interesanta. O carte despre arta, politica, istorie, comunism, suferinta, oameni si neoameni, adolescenta, dezorientare, deznadejde, pierdere, dezastru, mizerie, amintiri, rezistenta, intrebari, cautare, abandon, coplesire (etc), mascate in povestea vietii lui Ernesto Sabato. Isi asterne ideile, nelamuririle si mai ales nemultumirile pe foaie cu o simplitate originala in care insa se simte lipsa sperantei. Cand toti cei dragi tie mor, cand lumea se prabuseste in jurul tau, cand umanitatea e pe cale de disparitie, nu mai ai putere sa lupti, iti astepti moartea... Indemnul de la sfarsit insa vine cu o urma de credinta si speranta ca prin putinii oameni de valoare care mai sunt in lume, prin mesajul lor catre lume sa "recuperam partea de umanitate pe care am pierdut-o".
O carte care merita citita.

Umanismul occidental este falimentar, iar sfarsitul secolului ne gaseste incapabili de a ne pune intrebari despre viata si om.

Cum sa-ti pastrezi credinta, cum sa nu te indoiesti, cand un copil moare de foame, cand cineva sufera durerile ingrozitoare date de leucemie sau meningita, sau cand un pensionar se spanzura pentru ca este singur, batran, infometat si fara nimeni pe lume, cum se intampla azi?

Atunci va propun cu toata seriozitatea ultimelor cuvinte spuse in viata asta, sa facem un compromis: sa iesim in spatii deschise, sa ne asumam riscul pentru celalalt, sa asteptam langa cel care isi intinde bratele catre noi, ca noul val al istoriei sa ne trezeasca.

("Inainte de tacere sunt cuvintele...")

Sir si John

La resedinta suna telefonul ... trrr...
John ridica receptorul.
- John?
- Yes, Sir.
- Unde-i doamna, John?
- Doamna este in dormitor, Sir, in pat, cu domnul.
- John, ia pusca si impusca-i pe amandoi.
- Yes, Sir.
Se aud cateva impuscaturi si tipete, dupa care John revine la telefon.
- Sir?
- Yes, John. E gata treaba?
- Yes, Sir. Pe doamna am impuscat-o, dar pe domn numai l-am ranit, dar, sarind pe geam, a cazut in piscina si s-a inecat.
- John, dar noi nu avem piscina!!!
- Alo, ce numar ati format???

Decalogul

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
(Octavian Paler)

Cei 10 "Daca"

1. Daca vrei sa faci un bine, atunci fa-l cand este nevoie.
2. Daca poti sa faci pe cineva fericit, nu sta pe ganduri.
3. Daca dai ceva, nu astepta ca fapta sa se intoarca.
4. Daca primesti ceva, da mai departe.
5. Daca nu poti sa ajuti pe cineva, spune-i-o in asa fel incat sa nu o recepteze ca pe un refuz.
6. Daca poti sa construiesti ceva, nu distruge.
7. Daca poti, fii hotarat in ceea ce spui si ceea ce faci.
8. Daca devii celebru, ramai modest.
9. Daca esti nervos, nu-ti descarca nervii pe altii.
10. Daca faci o observatie, nu jigni.
(Chris Simion)

19

Multumiri Ameliei, Anei, Cristinei, Dariei, Dorei, Iuliei, Laviniei si Paulei (ordine alfabetica) pentru cadouri, urari si mai ales prezenta:)
Multumesc>:D<
(Multumiri si familiei pentru sprijin, colegilor pentru felicitari si restului prietenilor pentru ca si-au adus aminte:D)

16+1

=17!


Pentru ca e 17. Pentru ca e Vama. Dar mai ales, pentru Noi. Si pentru ei.
Te iubesc!>:D<

Accident

Sunetul ascutit al ambulantei il aud din departare. Nu trec 15 secunde si ambulanta trece pe langa mine. Se indreapta spre un nou accident de masina...
Un fost autovehicul sta rezamat de un copac plin de zgarieturi de la alte cateva zeci de masini. Toate au ajuns la fier vechi dar copacul inca dainuieste impunator, autoritar, infricosator chiar cu atatea cicatrice. A vazut prea multe ca sa se mai sperie sau sa-l mai mire ceva. Viteza excesiva, curbe periculoase, frane bruste, derapaje, drifturi, rostogoliri ... le-a vazut pe toate. Deja a devenit o obisnuita pentru el sa-l mai zguduie cate o masina sau o motocicleta din cand in cand. Azi insa, s-a intristat. Azi a simtit durere. Se simte azi mai vinovat ca niciodata. I se pare nefiresc ca atatea vieti sa se piarda zdrobindu-se de tulpina lui puternica. A vazut deja unusprezece oameni murind, cu cel de azi doisprezece, si el continua sa existe. Si-ar fi dorit ca masina de azi sa-l doboare si pe el, sa puna capat invincibilitatii sale. S-a saturat. Moartea i-ar aduce libertate, libertatea de a nu omori.
O noua viata de om s-a terminat... sau poate a trecut la nivelul urmator. Dar aici cu siguranta nu va mai trai. Cert e ca a adus o noua suferinta pentru cei apropiati. O suferinta pe care mai mult ca sigur si-ar fi dorit sa n-o intalneasca in viata lor, care putea fi usor evitata... O suferinta care insa atinge pe toate lumea mai devreme sau mai tarziu. Chiar si pe copaci...
In trei zile lumea va uita de acest accident. In cinci zile vor uita chiar ca cineva a murit. Un alt eveniment le va tine memoria ocupata. Parintii celui mort insa... vor varsa milioane de lacrimi, vor da vina pe drum, pe masina, pe copac, pe Dumnezeu, pe soarta... Dar bineinteles nu pe el , pe cel mort, pe cel care inainte de curba a apasat mai mult decat trebuia pe acceleratie... In timp se vor resemna, vor accepta ca viata merge inainte. Vor merge si ei inainte pana cand se vor "impiedica" si ei de moarte. Copacul insa... Copacul mai are de trait, deci mai are de suferit. Oare cate vieti se vor mai pierde in trunchiul lui? Oare cat va mai trai?
N-aveti mila de vietile voastre? N-aveti mila de lacrimile celor dragi voua? Aveti atunci mila de copaci! Conduceti cu grija!

Banc

Maria catre Ion:
- Ioane, cum se spune corect, funicular sau furnicular?
Ion (calm ardelenesc):
- La ce ?

Piese vechi, uitate usor... (III)

Pentru cei care "ea" inseamna totul...

Piese vechi, uitate usor... (II)

Pentru cei care spera."Celor care cred ca visele nu pot muri". Pentru amintiri, pentru inceput:)(pentru cei ce stiu)

Piese vechi, uitate usor ...

Pentru cei ce simt, pentru cei ce nu uita, pentru noi:)

16

E frig afara. Aici nu. Afara aproape ca ploua. Aici e soare. Afara e intuneric. Aici sunt toate culorile curcubeului. Masinile fac galagie pe strada. In linistea de aici imi pot numara bataile inimii. Rautatea lumii se vede la fiecare colt de bloc. Aici e plin de bunatate. Oamenii plang de nenorocire. Aici sunt lacrimi doar de fericire. Lumea zambeste fals, ironic. Aici, fara un zambet din adancul sufletului, nu poti intra. Toti se plang ca timpul trece prea repede. Timpul nu exista aici, e doar eternitatea. Ura stapaneste din ce in ce mai multe suflete omenesti. Aici e doar iubire. Aici sunt eu. "Aici" e sufletul tau. Aici e iubirea noastra>:D<

Sun, please come

Intrebari intrebatoare

Zebra e alba cu dungi negre sau neagra cu dungi albe?
Intunericul e absenta luminii sau lumina e lipsa intunericului?
Binele e lipsa raului sau raul e absenta binelui?

Arhitectura sufletului

M-au impresionat intotdeuna cladirile in stil gotic. Catedralele impresionante ale secolelor XII-XIII. Dainuiesc deja de vreo 8 secole si nimic din monumentalitatea lor nu s-a schimbat chiar daca au trecut prin zeci de razboaie si incendii. Desi poate par sumbre, inchise, intunecate, poate infricosatoare pe alocuri (se pot asemana cu castelul Printului Intunericului), misterul ce zace in fiecare caramida e atat de coplesitor pentru mine incat incerc sa gasesc pentru fiecare dintre ele cate o poveste demna de a rezista in timp la intemperiile vremii si mai ales la piedicile puse de oameni. Turnurile ascutite parca se unesc cu infinitul cerului, devenind astfel eterne. La fel ca sufletul omului…

Ce este sufletul daca nu cel mai mare mister al umanului? Marile religii si marii filosofi n-au fost in stare sa desluseasca acest mister in totalitate. Milioanele de definitii mai mult i-au adancit necunoscutul. Nu il putem vedea, nu il putem atinge sau mirosi, nu-l putem nici simti, simtim doar ce salasluieste in el, dar totusi el exista. Este acel ceva ne ne face superiori, in jurul caruia se invarte totul.

Fiecare suflet are povestea sa, nu si-o imagineaza nimeni, s-a infiripat la primul rasarit si se incheie undeva in infinit, in necunoscut. Fiecare om isi poarta trairile in suflet si astfel il modeleaza, nu neaparat dupa cum doreste, ci dupa cum simte. Il supune zecilor, sutelor, miilor de “razboaie” pe care omul le duce cu el insusi si cu altii,”razboaie care-i provoaca rani, ii lasa urme, cicatrici. Uneori, omul uita de suflet sau nu-l recunoaste si atunci, alimentat doar de ura, singuratate, manie, angoasa, frica, neputinta, se darama bucata cu bucata ... Ceea ce impresioneaza insa e faptul ca, in ciuda a toate astea, sufletul nu moare niciodata, gaseste mereu si mereu undeva resurse suficiente pentru a se recladi, pentru a se face simtit din nou in om. Si acesta, se va intoarce mereu spre interiorul sau, mai devreme sau mai tarziu… Precum o cladire, sufletul nu are parte doar de caderi si daramari, mai exista si acea parte in care se construieste, se dezvolta, capata o forma anume. Am spus deja ca povestea fiecarui suflet a inceput la primul rasarit, acum cateva milioane sau miliarde de ani (Socrate afirma ca sufletul exista inainte de noi si va continua sa existe si dupa noi). Acolo se gaseste piatra de temelie. Omul adauga treptat pe aceasta baza “nivele” care se constituie din iubire, fericire, liniste, pace, speranta, credinta. Toate acestea dau sufletului maretie, frumusete si mister. Capabil fiind de a rezista la o infinitate de sentimente, sufletul se poate inalta neincetat, de aceea se confunda cu vesnicia.

Catedralele gotice sunt facute de mana omului. Fiecare bucata este facuta si aleasa cu cea mai mare grija, ca sa poata rezista cat mai mult. Eu tind sa cred ca vor mai dainui cateva secole bune… Sufletul insa e de origine divina. El cu siguranta e nepieritor! Omul nu ar putea construi niciodata ceva atat de … magnific! Sufletul, de la nasterea sa, inglobeaza in el toate sentimentele umanitatii. Omul, posesorul sufletului pentru o bucata de timp, este cel care alege din acele sentimente si se lasa cocoplesit de ele, cauzandu-i astfel caderi sau aducandu-i marire.

Este omul stapanit de suflet sau omul este stapan doar peste ce poate atinge?

15 in 16 spre 17

Am invatat sa zambesc, sa rad, sa simt, sa aud, sa vad, sa traiesc, sa iubesc.

Am vazut ce inseamna o minune. Am simtit cum se imbratiseaza cu caldura. Am auzit cum suna bataile unei inimi inflacarate. Am ascultat vocea unui inger ce-mi canta. Am gustat dulceata buzelor inundate de iubire intr-un sarut. Am dus dorul aproape in fiecare zi. Am sarutat lacrimi dulci si amare. Am adunat un zambet de milioane de ori. M-am pierdut in aceeasi privire de mii de ori. M-am refugiat in acelasi loc de cate ori am simtit nevoia(in fiecare clipa). Am fost purtat pe culmile inalte ale fericirii. Am indraznit sa nu mai visez, caci visul e realitate.

M-am daruit cu toate fiinta mea. Am oferit ce am mai bun. Am renuntat la rau. Mi-am invins temerile. M-am linistit. Am eliberat misterele unui suflet. Am gasit mai mult decat cautam. Am tot ce e mai frumos, mai minunat, mai misterios. Am renascut.
Avem 15 in 16 spre 17...
Vei continua, voi continua, vom fi.
Va urma...

Te grabesti?

Nu pot sa vorbesc acum, trebuie sa plec. Scuza-ma dar trebuie sa ajung repede la ….
Te grabesti din ce in ce mai mult, ai din ce in ce mai multe locuri in care trebuie sa ajungi, intotdeuna undeva este ceva spre care te grabesti, exista din ce in ce mai multe lucruri pe care trebuie sa le faci. Sau poate sunt doar motive …
Viata e scurta … pentru ca te grabesti s-o traiesti. Vrei sa faci cat mai multe, cat mai repede. Le faci pe toate in graba, presat de timp. Te grabesti, dar simti? Traiesti? Daca nu ai timp sa te bucuri de un lucru mic, de o raza de soare, de un strop de ploaie menit sa te spele, de iarba verde, de adierea unui vant racoros intr-o seara torida de vara, de un om de zapada in mijlocul iernii… de fiecare bucurie pe care cineva ti-o ofera, de fiecare zambet pe care-l primesti, de sufletele calde de langa tine … atunci, atunci poti sa simti ca traiesti? Traiesti, respiri, inima iti bate dar iti bate cu acea pasiune arzatoare pentru viata, cu acea iubire pentru lume si frumos? Ii auzi cantecul sau in urechi iti suna doar un ritm monoton, plictisitor? Iti dau eu de la mine un minut, o ora, o zi ca sa stai si sa-ti asculti inima. O sa te ajut sa-i descoperi melodia, poate chiar si versurile, dar , pentru cateva momente, nu te grabi nicaieri si asculta-ti inima… Apoi nu vei mai vrea sa te grabesti.
Ma plimb pe strada dintr-un capat al orasului aproape zilnic si vad aceeasi imagine. Sute de masini care accelereaza grabite spre … spre locul in care oricum vor ajunge. Mii de oameni care aproape alearga ca sa ajunga cat mai repede acolo unde au fost deja de sute de ori, acolo unde trebuie sa faca mereu aceleasi lucruri, lucruri care poate nu le plac, acolo unde poate sunt oameni pe care nu-i agreeaza, acolo unde probabil se vor grabi si maine. Si in graba lor nu mai au timp sa priveasca in jur, sa priveasca spre ceilalti oameni. Poate daca doi oameni grabiti s-ar opri pentru cateva momente si ar privi graba celorlalti, ar intelege de ce trece timpul atat de repede. Pentru ca oamenii dispar prea repede.
Te grabesti sa faci prea multe lucruri. Lucruri neimportante. Lucruri reci. Te grabesti sa ajungi undeva. Un loc care va exista si mai tarziu, care va exista si maine. Te grabesti din lipsa de timp. Dar iti pierzi timpul grabindu-te.
Unde te grabesti?
(Te-ai gandit vreodata de ce nu avem trotuare de calitate? Pentru ca sunt calcate in picioare de prea multi oameni care se grabesc. De ce avem gropi in drumuri? Pentru ca masinilor nu le pasa de drumuri, masinile doar se grabesc sa le parcurga, iar in graba lor le gauresc incetul cu incetul pana cand drumurile, extenuate, se destrama.)